Luminița Corneanu
Scrie de puțină vreme cărți pentru copii și, de ceva mai multă, critică literară. Cameleonul Cami, în curs de apariție la Editura Vlad și Cartea cu Genius, este prima ei carte pentru copii.
Înainte de aceasta, a publicat volumul de critică și istorie literară Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel (2014, Ed. Cartea Românească), pentru care a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România și a fost nominalizată la cea mai bună carte de nonficțiune în cadrul Galei Industriei de Carte și cea mai bună carte de debut la Gala Premiilor „Observator Cultural” (2015). A tradus patru cărți, din engleză și franceză, toate apărute la Editura Baroque Books& Arts.
Începând cu 2003, publică cronici literare, articole de opinie și interviuri în principalele publicații culturale românești. Rubrica sa de pe blogurile Adevărul.ro este dedicată literaturii pentru copii și educației pentru lectură. A fost redactor al revistelor „România literară” și „Mozaicul”.
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Craiova și este doctor în filologie. A fost profesoară de limba și literatură română timp de nouă ani și funcționar public în domeniul culturii timp de alți zece. În această din urmă calitate, a coordonat sau organizat participarea României la numeroase târguri internaționale de carte, inclusiv participarea României ca țară invitată de onoare la Târgul Internațional de carte de la Leipzig, o suită de evenimente ce s-au succedat pe parcursul unei săptămâni, cu câteva zeci de invitați.