Simona Epure
Personajele ei preferate sunt pisicile, avȃnd cărţi dedicate în întregime acestor blănoase: Întâmplări cu trei pisici Miau, Miorlau şi Miaunici, Nişte mâţe aiurite, Sofia şi pisoiul Miau. Sub o aparentă seriozitate a textelor, veți descoperi un umor subtil, însă pe înțelesul copiilor, dar care transmite în mod obligatoriu și un mesaj. Adeptă a educației prin joc și joacă, autoarea îi conduce pe micii cititori către un scop precis, acela al învăţării. Nu numai că nu se abate niciun pic de la drumul ei, dar facilitează calea către o învăţare uşoară şi fără nicio constrȃngere pentru cei care o urmează, citindu-i poeziile şi poveştile. După parcurgerea cărţilor Simonei Epure, copiii vor învăţa fie literele alfabetului, fie să numere sau să dezlege ghicitori, fie să recite versuri. Toate acestea nu vor mai fi o corvoadă, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari, adică părinţii şi educatorii primei categorii. Cu toţii vor fi iremediabil cuceriți de tonul zglobiu şi optimist al cărţilor Simonei. Versurile cu rimă și poveștile în versuri au un farmec aparte, iar sub stratul exploziv de haz, veţi descoperi duioşia cu care sunt înconjurate toate personajele ei. Nu-i așa că-i minunată / Lumea cum e ea formată? / Din stele și licurici, / Copii, gâze și pisici!?…