Nesupusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă
Octombrie-decembrie 2018
Proiectul Nesupusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă a fost derulat de De Basm în cadrul manifestărilor dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, cu sprijin financiar nerambursabil obținut de la Ministerul Culturii și Identității Naționale în perioada 10 octombrie – 7 decembrie 2018.
Este un proiect de educaţie alternativă având ca teme transversale: diversitatea culturală, dezvoltarea valorilor patriotismului şi ale spiritului civic, respectul pentru istoria privată, cea de zi cu zi, nu doar pentru cea publică a unei ţări. Este un proiect care pune în valoare elite, dar care, în acelaşi timp, transformă biografii “obişnuite” în biografii demne de a fi povestite. Nesupusele sunt personalități feminine care au declanșat sau participat la schimbări pozitive, au încercat și adesea au reușit să schimbe în bine lumea din jurul lor, să răstoarne prejudecăți, să doboare bariere, să lupte pentru drepturile și visurile lor și să exceleze în ce și-au propus.
Rezultate :
- CARTEA NESUPUSELE – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă (volumul I)
volum colectiv : autoare Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan Laura Grunberg și Cristina Andone; ilustrații Sorina Vazelina, Szabo Zelmira, Maria Surducan, Ileana Surducan, Cristina Radu, Anabella Orosz, Kürti Andrea, Keszeg Agnes, Oana Ispir, Livia Coloji, Maria Brudașcă, Cristina Barsony.
Graphic Design: Adelina Butnaru, Faber Studio;
Cartea a fost distribuită partenerilor și colaboratorilor, dar mai ales structurilor ce activează în domeniul socio-cultural, pentru a ajunge în biblioteci în țară, la un public cât mai larg și divers, cu un focus pe categoriile defavorizate socio-economic și cultural.
- PLATFORMA ONLINE NESUPUSELE.RO ;
- 22 de ATELIERE EDUCATIVE pentru copii 8-12 ani în București și în alte 10 orașe și localități din țară : Brașov, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Jimbolia-Timiș, Vânătorii Mici-Giurgiu, Ghermănești-Ilfov, Constanța și Piatra-Neamț;
- EXPOZIȚIA NESUPUSELE, curatori Aurora Kiraly și Iulia Iordan, deschisă publicului la Institutul Francez București între 24 noiembrie și 7 decembrie 2018.
Proiectul a contribuit la o schimbare de paradigmă în sensul echilibrării de gen, adresându-se unui public țintă în formare și cu nevoi intense de modele pozitive (copiii de 8 ani+, pre și chiar adolescenți): constituirea unui corpus de texte prezentate într-o formă atractivă și contemporană (carte cu scurte povestiri însoțite de ilustrații originale și platformă online) despre personalități feminine de excepție din România.
Mai multe despre proiect pe nesupusele.ro