Începutul lunii octombrie aduce o surpriză pentru iubitorii de literatură pentru copii din Iași. Proiectul cultural BASMAVENTURA al Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România – „De Basm” își propune să aducă scriitorii români și poveștile contemporane pentru copii mai aproape de public, printr-o serie de întâlniri inedite și interactive, inclusiv pe scena teatrului Luceafărul.
Între 29 septembrie și 3 octombrie, cinci scriitoare De Basm – Adina Rosetti, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu, Iulia Iordan și Victoria Pătrașcu – vor face un maraton cultural între Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, șase școli din Iași și împrejurimi, Librăriile Cărturești, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii și Muzeul Poezie(i).
Timp de cinci zile, BASMAVENTURA va reuni copii, scriitori, actori și alți profesioniști din domeniul literaturii și teatrului pentru copii și tineret. Prin ateliere creative, prin lecturi publice în Cărturești – Palas Mall, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii ori la Muzeul Poezie(i), precum și prin lecturi performative pe scena Teatrului „Luceafărul”, proiectul își propune să creeze un spațiu interactiv în care se promovează poveștile contemporane, autorii români și cărțile lor, devenind un catalizator pentru cultivarea pasiunii pentru lectură în rândul copiilor și adolescenților.
BASMAVENTURA continuă tradiția inițiată de proiectele culturale ale Asociației De Basm, de promovare a literaturii contemporane pentru copii și de împrietenire a acesteia cu teatrul pentru copii. Credem că poveștile scrise de autorii români contemporani își au locul în repertoriul teatrelor pentru copii și tineret, dar și în școli, clase, librării și alte spații culturale. Timp de cinci zile, la Iași, vom construi un spațiu magic pentru autori și cărțile acestora, în care ne dorim ca toți cei prezenți – scriitori, actori, librari, copii, părinți și educatori – să se simtă parte a unei comunități. Și nu întâmplător am ales Iașiul, un oraș cu tradiție literară, în care am găsit încă de la ideea acestui proiect, deschidere, entuziasm și parteneri de nădejde!
Adina Rosetti, președinta Asociației De Basm.
Proiectul BASMAVENTURA va include atât evenimente pentru școli și grupuri de elevi din Iași, cât și activități deschise publicului larg, invitându-i pe copii, părinți și profesioniști să participe la un adevărat festin al imaginației. De asemenea, vor fi organizate sesiuni speciale pentru profesioniștii din domeniul literaturii și teatrului pentru copii, pentru a facilita dialogul și colaborarea între aceștia.
În cadrul evenimentelor prilejuite de proiectul BASMAVENTURA, a fost lansat și concursul național de scriere creativă „Intră în basm”, în parteneriat cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași și Librăriile Cărturești.
Premisa fantezistă de la care a plecat acest concurs este aceea că zece personaje din zece povești ale scriitoarelor De Basm s-au plictisit să treacă prin aceleași peripeții de fiecare dată când e citită cartea. Așa că s-au hotărât să părăsească poveștile din care fac parte și să se arunce în necunoscut. Personajele fugite de acasă au nevoie însă de copii, de mințile lor nestatornice și pline de fantezie care să le ia, două câte două, și să le arunce în alte și alte… basmaventuri. Provocarea lansată copiilor între 8 şi 12 ani din școlile partenere a fost să scrie o poveste originală în limba română în care să găzduiască două personaje inventate de doi scriitori diferiți.
Victoria Pătrașcu, membră fondatoare a Asociației De Basm
Concursul va lua sfârșit pe 20 octombrie, iar câștigătorii vor fi premiați cu vouchere pentru achiziția de cărți, oferite de Librăriile Cărturești.
***
BASMAVENTURA este un proiect organizat de Asociația De Basm și co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret Iași, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Cărturești Iași, Editura Arthur, Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului, Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio HIT, Radio Iași, VIVA FM Iași, TVR Iași, Ziarul de Iași, Asociația Studenților Jurnaliști Iași
Leave A Comment