Basmaventura a ajuns la final. Ultimul act, rezultatele concursul de scriere creativă ”Intră în Basm!”.

Provocarea pe care scriitoarele Asociației De Basm au aruncat-o copiilor din școlile partenere a fost să scrie o poveste originală în limba română în care să găzduiască două personaje inventate de doi scriitori diferiți.

Zeci de povești ale copiilor din Valea Lupului, Hălceni și Iazul Vechi au sosit pe adresa Asociației De Basm, dovedind încă o dată imaginația nesfârșită și potențialul creativ al copiilor.

În urma deliberărilor, deloc ușoare, juriul, format din scriitoarele Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu, Adina Rosetti și Victoria Pătrașcu, a hotărât ca cele trei premii, constând în vouchere Cărturești, în valoare de 200 de lei, să meargă la următoarele concurente:

  • IOANA CIOBANU– Liceul ”Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului, Iași – ”Aventura Carlei”
  • ADINA ȘUNGURU – Liceul „Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului, Iași – ”Toate la timpul lor!”
  • EMMA IOANA BARAC – Liceul ”Profesor Mihai Dumitriu”, Valea Lupului, Iași – ”Comoara din Tibet”

Felicitări câștigătorilor și felicitări tuturor copiilor care au scris povești și care ni le-au trimis! Mulțumim Librăriilor Cărturești, partenerul nostru în proiectul Basmaventura, pentru ajutorul acordat în realizarea acestui concurs! Ne revedem curând cu alte provocări #debasm.

Iată și cele trei povești câștigătoare:

 

AVENTURA CARLEI

de Ioana Ciobanu

Într-o zi de toamnă, Carla, o libelulă exploratoare, a plecat de acasă pentru a descoperi lumea, dar ea nu știa ce aventură urmează în viața ei. Zburând ea așa, a observat un castel, neștiind că acolo locuia Zmeul Zmeilor.

Carla pătrunse prudentă în interiorul castelului. Deodată se auziră niște pași pe scări. Libelula rămase paralizată de frică. Atunci văzu o umbră și își dădu seama că nu era nici căpcăun, nici un uriaș, doar un zmeu. Ea auzise multe povești despre el, dar nu credea că ar fi adevărate, până azi. Carla era pe punctul de a se ascunde, dar Zmeul terminase de coborât cele o sută de trepte ale scărilor și, văzând-o pe Carla, îi spuse:

– Tu, micuță libelulă, ce cauți aici?

– Te rog să mă ierți, dragă Zmeule! Eu ți-am văzut castelul și vroiam să văd cum este înăuntru, așa că am intrat.

– Bine, îți fac un tur al castelului și, după aceea pleci, da?

– Da, sunt de acord!

– Bun, vino după mine. Vom începe cu grădina: aici sunt florile și fântâna arteziană. Intrăm din nou în castel și urcăm pe scări: aici sunt cele patru dormitoare cu câte patru băi de fiecare și aici este sala de mese. Lângă ea, bucătăria și, în final, cele două turnuri cu câte două terase. Acesta este castelul meu!

– Ce castel mare ai tu, Zmeule! Locuiești singur aici?

– Bine, bine, acum tu trebuie să pleci, a spus deodată Zmeul, înfuriindu-se și devenind roșu la față!

– S-a făcut! Plec! Dar, mai întâi, vreau să-ți dăruiesc niște bomboane din polenul cules de mine de la flori.

– Mmm, ce bine miroase!

Carla a deschis ușa castelului și observă că afară era noapte. Atunci când a pășit în curtea cu flori care aveau un iz foarte parfumat, bufnițele au sărit să o atace și, chiar dacă aceasta putea să zboare, din cauza fricii, nu putea să o facă foarte rapid comparat cu viteza bufnițelor. Așa că s-a întors repede înapoi la zmeu. Acesta apucase să mănânce toate bomboanele.

– Zmeule, nu pot pleca acasă deoarece bufnițele mă atacă! Pot rămâne la tine peste noapte?

– Da, micuțo! Rămâi să luăm cina și să-ți povestesc despre iubirea mea, Dragonița!

”Dragonița mea iubită,

Vreau să te fac fericită!

Trandafiri să-ți dăruiesc,

La altar să te-nsoțesc!

Dar tu nu mă știi deloc.

O data doar te-am văzut,

Și-am rămas blocat pe loc

Cu drag tare mi-ai căzut!”

Off, ce necăjit sunt că nu am cum să ajung la Dragonița mea!

– Dragonița? Dragonița, zici? Este prietena mea din copilărie! Zmeule, dacă vrei cu adevărat, te pot ajuta eu să ajungi la ea.

– O, ce bucuros aș fi! Hai să luăm cina și mâine pornim la drum!

– Da, dar trebuie să renunți la dulciuri și să fii tu însuți!

Astfel, cei doi s-au împrietenit și împreună au pornit într-o nouă aventură.

Carla și Zmeul Zmeilor

 

TOATE LA TIMPUL LOR!

de Adina Șunguru

Într-un colț uitat al cerului, trăia un nor mic și jucăuș pe nume Efemer. Efemer nu era un nor obișnuit, el avea o curiozitate neobișnuită și îi plăcea să pună întrebări. Însă, spre dezamăgirea lui, răspunsurile pe care le primea erau adesea neclare sau complet nesatisfăcătoare.

Din această cauză, Efemer nu putea adormi, în capul lui se învârteau tot felul de întrebări la care nici el nu putea răspunde.

Într-o seară, Efemer observă că nu se mai afla în camera lui, ci într-o încăpere ascunsă în întuneric. “Unde mă aflu?” zise speriat Efemer. Chiar atunci, din beznă, apăru o pereche de ochi blânzi și strălucitori. “Toate la timpul lor!” zise vocea. Ofensat de acele vorbe, Efemer îi întoarse spatele. “Aș vrea să știu cine ești.“. Vocea se gândi pentru câteva clipe. “Toate la timpul lor!“. Efemer se frământă. “Dar de ce tot spui asta?“.

Tocmai atunci arătarea ieși din întuneric, era un bărbat rotund, iar  hainele le avea din plăpumi și pături. “Voiam să-ți arăt că în viață, fiecare întrebare este, de fapt, o poartă către o poveste și fiecare poveste este, la rândul ei, un răspuns în așteptare. Apropo, eu sunt Somnul.” Efemer se uită la el vrăjit. “Atunci de ce sunt aici?“. Somnul se scărpină în cap gânditor. “Păi pentru că tu ai vrut să ajungi aici. Mintea ta te poate duce oriunde când dormi.“. “Atunci asta explică totul!”

Somnul se uită liniștit prin încăpere. “Dacă te întrebi de ce este  întuneric, păi din cauza întrebărilor tale. Cu cât pui mai multe întrebări, cu atât mai mult se întețește bezna. Întrebările ocupă mult spațiu, să știi!“. Efemer nu se gândise niciodată că întrebările lui ocupă spațiu. “Unde suntem defapt?” Somnul ezită un pic înainte de a răspunde.”În imaginația ta, unde se află mii de povești și întrebări.” Efemer făcu ochii cât cepele. “Aș putea auzi o poveste?” Somnul îi zâmbi călduros. “Desigur! Era odată un norișor, iar el punea multe întrebări și niciodată nu era mulțumit de răspunsurile primite…“. “Dar acesta nu sunt eu?!” îl întrerupse Efemer. “Toate la timpul lor, acum ascultă povestea! Într-o zi ajunse într-o încăpere unde se întâlni cu Somnul. El îi răspunse la întrebări și…“. “De ce spui din nou ceea ce știm deja?” nu se putu abține Efemer.

“Efemer, viața necesită răbdare, eu am vrut să îți demonstrez că poveștile deja spuse sunt cele mai interesante pentru că în ele te descoperi cel mai bine.” Dar Efemer deja dormea dus, nu îl judecați greșit, dar totuși era doar un copil.

Și astfel această poveste a devenit o legendă (și cam de atunci s-a născut și expresia ,,Graba strică treaba!”), aducând inspirație celor care aveau urechi să asculte și inimi să viseze.

Efemer și Somnul

 

COMOARA DIN TIBET

de Emma Ioana Barac

Într-o dimineață liniștită, vulpița Miko și Pisica au primit o scrisoare misterioasă de la un străin. În acea scrisoare, străinul le invita să exploreze misterul Tibetului. 

Pisica s-a speriat foarte tare când a citit invitația, dar Miko, curioasă de felul ei, a convins-o să lase frica deoparte deoarece atât timp cât sunt împreună nu se poate întâmpla nimic rău. Așa au decis să descopere misterul.

După o îndelungată călătorie cu trenul au ajuns în inima Tibetului. Acolo i-a așteptat străinul care era o mică broscuță vorbăreață. Aceasta le-a povestit despre o legendă: undeva în munții înalți se află un templu plin de comori. 

– Trebuie să găsim acest templu ! a spus Miko entuziasmată. Putem să ne facem câte mărgele poftim. Va fi aventura vieții noastre!

Și așa au pornit în aventură. În prima seară lui Miko i s-a făcut frig, dar au facut un foc de tabără și s-au încălzit imediat. Din pădure însă se auzea un sunet ciudat. Dintr-o peșteră a ieșit un bătrânel înțelept care le-a spus că pentru a găsi comoara din templu trebuie să treacă două teste: de curaj și de prietenie. Atunci în fața lor a apărut un pod abrupt, lung și îngust. Cele două prietene, de mână una cu alta, au reușit să treacă acel pod. Deodată în fața lor s-a arătat imensul templu care era plin de comori.

Comoara însă cea de preț este prietenia. Au înțeles că pot înfrunta totul dacă sunt împreună – chiar și frica, chiar și frigul nopții. 

Miko și Pisica, desen de Emma Ioana Barac