În cadrul proiectului ”LittleLIT pe scenă – Poveștile se dau în spectacol”, organizat de De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, cu sprijinul AFCN, în perioada iulie-septembrie 2023, s-a desfășurat concursul național de scriere creativă ”Șase păpuși în căutarea unei povești”. Provocarea pe care au primit-o copiii, cu vârste între 8 și 12 ani, a fost să dăruiască o poveste unei păpuși care a făcut cândva parte din distribuția Teatrului Merlin din Timișoara.

Am primit povești din multe locuri din România și din afara țării, iar misiunea juriului format din scriitoarele Adina Rosetti, Iulia Iordan, Luminița Corneanu, Andreea Iatagan și Laura Grünberg a fost extrem de dificilă. Criteriile care au stat la baza jurizării textelor au fost următoarele:

  1. Încadrarea în tema dată
  2. Interpretarea creativă a temei
  3. Calitatea scriiturii (coerenţă, claritate, corectitudine)
  4. Unitatea compoziției
  5. Originalitate
  6. Respectarea condițiilor de trimitere a acestora (dimensiune, format, datele de identificare ale
    expeditorului)

Astfel, după discuții și deliberări, juriul a hotărât:
MARELE PREMIU CRISTINA LUCA PARAPIRU pentru povestea ”Nume de cod : Găina Neagră”
PREMIILE I; II; III (la egalitate de puncte)
MATILDE BOLOGNA,  pentru povestea ”Dodo, clovnul tontălău”
LUPAȘ ALEXANDRA, pentru povestea ”Rex, cățelușul fără nume”
ANA ROGOJANU, pentru poveste ”Spioana cu pene negre”

Felicitări câștigătorilor și felicitări tuturor copiilor care au scris povești și ni le-au trimis! Mulțumim partenerilor noștri, Editura Arthur și Librăriile Cărturești, pentru ajutorul acordat în realizarea acestui concurs. Ne revedem curând cu alte provocări #debasm.

 

NUME DE COD – GĂINA

de Cristina Luca Parapiru

Nimeni nu știa adevărata identitate a Găinii Negre. Până la urmă, cine ar fi bănuit că acea găinușă grăsuță, amuzantă și împiedicată, ar fi fost de fapt un agent CIA care venise la teatru ca să descopere un criminal?
Găina Neagră era infiltrată în teatru de ani de zile. Chiar ea avusese grijă să aibă întotdeauna doar roluri secundare în piesele în care juca. Fusese trimisă acolo ca să îl descopere pe maleficul Cap-de-Rumeguș, care intra noaptea în casele copiilor și le fura jucăriile iubite și cărțile preferate. Se pare că acest interlop, cu o falsă identitate, era una dintre păpușile teatrului. Într-o seară, Găina Neagră le ură noapte bună colegilor-păpuși și se prefăcu obosită. De fapt, nu se duse la culcare, căci primise o pistă de la Agenție care o informase că maleficul Cap- de-Rumeguș avea să dea lovitura chiar în acea seară. Așa că Găina Neagră avea de gând să stea de pază și să-l prindă pe impostor înainte să mai facă rău vreunui copil.
– Hei, GN! se auzi strigată de către Mireasă. Parcă ziceai că te culci!
– Și tu de ce nu ești în pat? răspunse Găina Neagră, ridicând atât de tare din sprânceana stângă încât i se descusu creasta.
– Mă duceam să mă spăl pe dinți! Nu mă pot mărita cu nimeni dacă am respirația mirositoare!
Găina Neagră o bătu pe umăr în semn de înțelegere, lipind în același timp de ea un dispozitiv de urmărire. Mireasa plecă mai departe, iar Găina Neagră observă că aceasta chiar mersese la baie.
– Hei, Găino! o salută clovnul Dodo, care trecea pe acolo.
– Salut, Dodo. Unde te duci?
– Mă duc să mă uit la stelele căzătoare, mereu mi-am dorit să le văd și niciodată nu am apucat.
– Ce frumos! exclamă Găina Neagră. Du-te, Dodo, și povestește-mi și mie!
Așa că Dodo se duse, iar Găina Neagră căzu pe gânduri. Mai întâi își spuse: Vai, ce romantic e clovnul Dodo!, apoi realiză că stelele căzătoare erau de obicei vara, iar acum era februarie…
– STAI PE LOC, ARLECHIN MALEFIC! urlă Găina Neagră și porni în fugă după clovnul Dodo.
Îl văzu cum fuge în celălalt capăt al străzii, așa că Găina acceleră făcând slalom printre clădiri, sperând că Dodo nu era prea iute. Dar era. Din fericire, și spionii sunt iuți, fiindcă au fost antrenați pentru asemenea ocazii. După o cursă demnă de un campionat local, clovnul Dodo s-a împleticit și a căzut într-un canal. Găina Neagră a fost ușurată că nu mai trebuia să alerge, așa că scoase dintre penele ei negre un dispozitiv de comunicații, prin care anunță Agenția că îl prinsese pe Cap-de-Rumeguș.
Și azi Găina Neagră se află la teatru. De ce? Ei bine, le-a spus celor de la Agenție că mai are treabă pe acolo cu spionatul. Însă unii bănuiesc că pur și simplu îi place să joace în piese pentru copii și nu vrea să-și părăsească prietenii păpuși.

 

DODO, CLOVNUL TONTĂLĂU

de Matilde Bologna

A fost odată un regat îmbelșugat și înfloritor, iar regele acestui ținut, deși foarte bogat, era extrem de trist, așa că a angajat un clovn – pe nume Dodo – care să-l facă să râdă, dar în scurt timp a constatat că acesta nu era deloc priceput. Mai mult, se purta ca un tontălău, motiv pentru care l-a chemat la el, spunându-i:
– Sunt foarte dezamăgit de tine, nu mă înveselești deloc! Dar nu te alung, căci am dat o căruță de bani pe tine. Ca răscumpărare, trebuie să te duci în lumea largă, să cauți o persoană mai neghioabă decât tine, iar, de o vei găsi, de îndată să mi-o aduci. Ca să o recunosc, dă-i paloșul ăsta. Altfel, în temniță o să te arunc!
Dodo a plecat în căutarea unuia mai tontălău decât el, străbătând pământul în lung și-n larg, trecând munți înalți și văi extinse, cutreierând păduri dese și traversând râuri învolburate, însă nici urmă de altul mai nătâng. Așa că, după 3 ani de hoinăreală neîncetată, descurajat și cu inima frântă, s-a pus la umbra unui copac bătrân, găunos și cu crengile încovoiate de trecerea timpului, plângând de mama focului. După ce s-a mai liniștit, a ațipit, iar în vis i-a apărut o zână care i-a spus să caute cu atenție într-o anumită scorbură deoarece acolo o să descopere o punguță din piele de dragon care conține un bănuț magic, pe care să i-o ducă regelui.
Trezindu-se speriat și incredul, Dodo a căutat scorbura și, odată găsită, a dat de punguță, a scos bănuțul, constatând numaidecât că în locul lui apăruse altul. Atunci Dodo a hotărât să se
întoarcă. Mergând necontenit, într-o zi a zărit turnurile castelului, remarcând cu stupoare că acesta era pârjolit. Spășit, s-a prezentat în fața regelui, recunoscând că în tot acest răstimp nu a reușit să găsească un alt prostănac și drept răscumparare i-a adus un săculeț magic. După care a întrebat ce s- a întâmplat cu regatul.
Regele i-a povestit cum au venit sute de năvălitori care au devastat și pustiit regatul, lăsând în urma lor doar groază și neputință.

– Dar aveați cea mai puternică armată, nu se poate una ca asta! Măria Ta, erai un războinic iscusit!
– Ai zis bine, Dodo: eram! Am clacat. De frica lor am fugit și m-am ascuns în munți. Iar când prăpădul a trecut, m-am întors la palat, care nu mai are nimic din splendoarea de odinioară.
Atunci Dodo a luat paloșul și înmânându-l regelui, i-a spus:
– Măria Ta, tocmai am descoperit un tontălău mai mare decât mine! Este chiar Măria Voastră, căci nici o clipa nu v-ați gândit la popor, ci doar la dumneata și la slăbiciunile Domniei Voastre!
Regele a recunoscut că avea dreptate, i-a dat iertarea binemeritată și drept răsplată i-a lăsat punguța magică.
Veștile despre această punguță s-au pierdut în negura timpului și nimeni nu știe în ce scorbură poate fi, așa că, dacă o găsești, te rugăm dă-ne de știre!

 

REX, CĂŢELUŞUL FĂRĂ NUME

de Alexandra Lupaş

Oh, Doamne, sunt atât de entuziasmat! Nici nu știu de unde să încep! Vai, îmi pare rău dacă te-am speriat, dar pur și simplu nu-mi pot opri codița din a se mișca! E și ea foarte voioasă, n-ai idee cât de repede taie aerul! Trebuie să-ți spun niște lucruri foarte importante. Psst, ești primul care află toate astea. Nici măcar prietenii mei de la Teatrul Merlin nu știu ce ești pe cale să afli. Dar de ce să o mai amânăm atâta, hai cu mine să-ți spun povestea mea. Povestea cățelușului fără nume. Ce mai aștepți? Vino!
Voi probabil nu mă cunoașteți. Nu sunt un personaj prea important în „Fata babei și fata moșului”, sunt mai degrabă un figurant. Dar să știți că sunt tare supărat pe regizorul piesei de teatru! A pus în scenă doar poveste celor două fete, fără a mai arăta ce s-a întâmplat după ce baba și fata sa au fost mâncate de balaurii Sfintei Duminici. De fapt, povestea mea pornește de la Sfânta Duminică. Eu sunt câinele ei, Rex! Am fost cățelușul ei încă de când eram cât Neghiniță. Sfânta Duminică m-a fermecat, făcându-mă un câine vorbitor! Doar cum credeți că vă spun toate
astea?

Ei bine, atunci când fata moșului a venit în casa ei și a făcut tot ce i-a zis, ea a decis să mă dea fetei. Nu știu de ce! Am plâns atâta timp înainte să mă bage în cutie, ba chiar i-am și sărit în brațe și i-am spus că nu vreau să o părăsesc. I-am spus că vreau să rămân cu ea și cu copiii ei, dar Sfânta Duminică mi-a zis ceva ce mi-a întors lumea cu capul în jos! Mi-a spus că încă de când eram un pui drăgălaș de cățeluș îmi plăcea să mă joc de-a basmul și că mă prefăceam că sunt ori ursul păcălit de vulpe, ori duhul din lampa lui Aladdin, sau chiar temutul Jafar, uneori. Mi-a spus că aveam să fiu un jucător de roluri excelent! Dar oare de unde știa toate astea? Cât timp am stat în cutia fetei moșului, m-am tot gândit la ce-mi spusese Sfânta Duminică. Jucător de roluri… oare ce însemna? A, da, acum vine partea pe care regizorul a refuzat să o adauge în piesă. Tot nu înțeleg de ce! Am lătrat furios când mi-a zis că nu se poate, dar îmi dă în fiecare zi câte un os numai bun de ronțăit, așa că să zicem că îl iert. Vai, iar vorbesc de altceva! Vă rog să mă iertați!
Cum spuneam, atunci când fata moșului și-a deschis cutia și au ieșit de acolo muuuulte animale, am apărut și eu! Ea a fost tare drăguță cu mine, de când m-a zărit, m-a luat în brațele ei iubitoare și m-a îngrijit exact ca Sfânta Duminică. Nu vreau să sune răutăcios, dar cred că pe mine mă îndrăgea cel mai mult dintre toți. Într-o zi, pe când îmi citea niște basme la lumina focului, mi- am adus aminte de ce mi-a zis Sfânta Duminică. Așa că am întrebat-o pe fata moșului: „Ce înseamnă jucător de roluri?” Ea mi-a răspuns într-un mod și mai ambiguu decât înainte: „Asta vei afla chiar tu.” Sunt imposibile amândouă! Cum ar fi trebuit să-mi dau seama? Iar următoarea zi, fără ca măcar să-mi dea alte explicații, mi-a spus că trebuie să plec pentru a arăta tuturor magia mea extraordinară. Am fost atât de supărat că și fata moșului, cea care m-a luat în grija ei după ce am plecat de la Sfânta Duminică, m-a lăsat singur în lumea asta mare! Am mers muuult timp, am și pierdut șirul pașilor făcuți. Nu știam unde mergeam, dar exista o forță care mă atrăgea înspre ceva. Mai intensă decât coada unei veverițe, și știm cu toții că niciun câine nu-i poate rezista. Și atunci l-am văzut. Teatrul Merlin. Wow, ce clădire impozantă și frumoasă! Și uite ce de păpuși agățate de ea! Ia stai, eu m-am dat drept toate personajele de acolo! Ce palpitant!

Voiam să intru, inima îmi bătea mai repede ca tunetul! Coada a început să-mi zboare în toate părțile. Urechile mi-erau ridicate. Lăbuțele alunecoase. Părul zburlit. Am început să zgârii ușa, voiam nespus să intru! Chiar atunci, o siluetă blândă a apărut la intrare. M-a ridicat în brațe și a început să mă mângâie. Brusc, în timp ce râdea, m-a întrebat:
— Tu cine ești, micuțule? Se pare că nu ai niciun fel de zgardă. Ai vreun nume?

Am dat să-i spun cum mă cheamă, dar atunci mi-a venit o idee. Rex, cățelușul fără nume. Un nou personaj! I-am spus toate astea domnișoarei drăguțe care mi-a deschis, i-am spus că îmi place să fiu Aladdin și, uneori, chiar și Mutulică. A spus că este o idee minunată și că pot juca acest rol în următoarea piesă. Deci asta înseamnă jucător de roluri? A pretinde că ești altcineva? Nu, nu! Înseamnă… a fi cineva nou.
Poate că povestea mea, Rex, cățelușul fără nume, va fi uitată. Dar eu ți-am spus-o ție și sper că nu o vei uita. Cei de la Teatrul Merlin s-au atașat de mine, dar în curând trebuie să plec și nu voi mai putea ține legătură. Mă duc în Agrabah. Păpușa Jafar m-a trimis sub acoperire să recuperez lampa fermecată. Nu vă uitați urât la mine! Da, ajut un răufăcător, dar asta e pentru că vreau să-i aflu povestea. Povestea din spatele temutului vrăjitor. Ca apoi să-i pot juca rolul într-o nouă piesă. Vai, trebuie să plec acum! Ne mai vedem noi, îți promit! Paaa!

 

SPIOANA CU PENE NEGRE

de Ana Rogojanu

A fost odată o găină cu pene negre, pe nume Cornelica, care s-a prins că găinile sunt crescute pentru ouă, dar nu! Ea voia să fie spioană. Așa că, atunci când a reușit să plece de pe domeniile Căpcăunului, s-a dus la biroul O.I.S.P (Organizația Internațională a Securității Păsărești) și le-a spus că vrea un job. Un proiect.
A primit un job la o fermă, pe un deal, unde lucra ca dublu agent pentru O.I.S.P., păcălind-o pe tanti Veta, șefa fermei. În fiecare dimineață, Cornelica își bea cafeaua cu Goluța și cele trei curci, Albă-ca-Zăpada, Penelopa si Grațiela. Cornelica era foarte fericită să facă asta. Goluța era partenera ei de spionaj.
Într-o dimineață, s-au auzit niște urlete. Goluța i-a aruncat o privire Cornelicăi, verificând dacă se gândeau la același lucru. Curcile. Drama queens-urile fermei. Iată-le cum veneau alergând nervoase. Penelopa, cea mai mare, începu:
– N-aveți rușine?! Biata Grațiela e pe moarte, iar voi nici nu vă deranjați să o căutați!
Cumva, au reușit să le calmeze și au aflat că tanti Veta avea o fiică pe nume Nina care locuia în Australia. Nina avea să vină în vizită în România, pentru a sărbători împreună cu mama ei Ziua Recunoștinței. Bineînțeles, Veta habar n-avea ce însemna, dar a aflat că este o sărbătoare la care se mănâncă curcan. N-avea curcan, dar avea trei curci. Deși ținea la ele, era decisă să o impresioneze pe Nina.
– Și a decis să o taie pe Grațiela! a completat fiica ei. Ajutați-ne!
Cornelica a aflat că Grațiela se afla într-o cutie, legată, și urma să fie tăiată. Nina avea să ajungă la opt, iar ora era șase jumătate. Cornelica a scris planul: Mergem la Lidl, cumpărăm un somon, aducem somonul acasă și o eliberăm pe Grațiela. Nina și Veta vor mânca somonul, crezând că o mănâncă pe Grațiela, în timp ce Grațiela stă în coteț
cu noi.
Însă, ca la orice plan, ceva nu a mers din prima incercare, așa că au găsit un plan B. S-a întâmplat așa: sigur ați văzut, pe când mergeați cu mașina pe lângă un sat, o vacă, un cal, o gâscă mergând pe lângă drum. Ei, doar nu vă imaginați că se aflau acolo din întâmplare. Așa s-a întâmplat și cu Cornelica. Au mers ce au mers pe marginea autostrăzii, până când au realizat că vor ajunge la Lidl la următoarea eclipsă solară (2081).
– NU PUTEM SĂ MAI CONTINUĂM AȘA! Zici că suntem limacși. Nu o să ajungem niciodată să luăm somonul ăla! Nici nu știm unde mergem! a spus Cornelica.
– Și ce sugerezi să facem, Cornelica? Să urcăm pe tricicleta Ninei de când era ea mică și să mergem pe ea la Lidl? a spus pe un ton sarcastic Penelopa.
– Exact asta sugerez, i-a spus calmă găina. Nina mereu își parchează tricicleta în lanul de porumb de lângă noi, a spus ea, arătându-i cu aripa un lan mare de porumb, în care se vedea o pată mov- tricicleta.

Bineînțeles, ce a urmat a fost destul de amuzant, să vezi două găini și o curcă, curca și o găină pedalând la o tricicletă, iar găina cu pene negre dirijându-le. Au ajuns la magazin, au furat un somon și s-au întors acasă. Însă era prea târziu. Grațiela era vie, dar tanti Veta o ținea deasupra cuptorului. Dar chiar atunci, pe ușa bucătăriei a intrat Nina, strigând:
– Mami, ce crezi că faci? Sunt vegană, ai uitat? Nu mănânc curcan. Am crezut că știi asta! De ce ai lacrimi în ochi? a întrebat-o pe mama ei, care avea lacrimi în ochi de la cât efort a depus în
zadar. Nu m-am supărat. Știu că voiai să mă impresionezi, dar mai bine comandăm niște înghețată, a spus.
Și s-au îmbrățișat, mergând spre sufragerie, ambele împăcate, eliberând-o pe Grațiela. De atunci, viața lor a fost puțin mai frumoasă, findcă erau libere. Happy End (nu pentru somon).