de Adina Rosetti

Luni

După o noapte plină de peripeții, am pornit, mai mult adormită, în Caravana #DeBasm, cu destinația Școala din Viperești. Acolo m-au luat în primire niște copii super isteți & foarte vorbăreți: Alexandra-cea-cu-ochi-albaștri născută “în noaptea de Înviere, în Italia”, Tiana-amazoana, Nicolas cel-care-bate-darabana, Robert cel-priceput-la-destine-interesante, Sebi mare-  maestru-în-TikTok, Lucas stăpânul-celui-mai-tare-dragon, Vlad cel-cu-o-mie-de-cai, Maria care-face-cele-mai-frumoase-desene și Andrei-cel-mic-dar-voinic. Am început cu povești despre “Cine sunt eu?” și-am încheiat într-o demonstrație de percuție, pentru că uneori muzica spune mai mult decât cuvintele.

 Marți

Am aflat cum stă treaba cu primarii: (încă) actualul Romică, care tronează pe afișele electorale de vizavi de școală, și fostul Elvis, care a fost bun, dar a mers și la-nchisoare. Dacă ar fi primari, copiii ar renova școala și dispensarul, ar construi un parc acvatic și-un carusel, ar împărți bani oamenilor săraci și copiilor orfani. Cel mai mare punct de atracție al satului este “gârla”, celebră pentru scăldat și pescuit, dar și pentru podul pe care trece trenul. Cea mai mare problemă e gara, unde au loc bătăi, în mod regulat. Într-o lume perfectă ar exista grifoni robotizați și fântâni de ciocolată.

 Miercuri

Dacă vreți să știți cum arată Femeia Fantastică, a desenat-o astăzi Tiana. La mijloc poartă “Lasoul Adevărului”, cu care prinde oameni care nu au încotro decât să spună adevărul. Trebuie neapărat să găsim o cale să aducem lasoul ăsta în realitate! Ar fi bun și liliacul magic al Alexandrei, care, în loc să doarmă ziua, împrăștie steluțe aurii peste Viperești.

 Joi

O zi cu dezbateri aprinse, cu revelații și motive de căzut pe gânduri. Pornind de la povești din Nesupusele, am discutat despre ce înseamnă să fii băiat și ce înseamnă să fii fată, ce activități au unii și alții & ce meserii pot avea – prilej să învățăm un cuvânt complicat, “stereotip”. Singura meserie menționată în ambele tabele a fost, spre bucuria mea, cea de scriitor-scriitoare!
Tot azi, băieții au făcut grevă generală la propunerea de-a face un exercițiu de imaginație: cum e să fii… celălalt gen? Nu fac eu, doamna, așa ceva, mie tema asta nu-mi place, doamna, ce, asta e temă, uite nu scriu! După negocieri nesfârșite în care i-am convins că, în urma acestui exercițiu, nu există pericolul să se trezească a două zi transformați în fete, au acceptat. Și au vorbit toți despre cât de “plicticos” (în cel mai bun caz) sau “groaznic” e să fii fată/femeie, având ca exemplu propriile mame. Am înțeles că e mult de lucru pe tema asta, că e nevoie de multă educație și schimbări profunde pentru ca lucrurile să arate, într-o bună zi, altfel.

Cel care mi-a redat oarecum încrederea a fost Robert, un băiețel care se pregătește de clasa întâi, cu o atitudine înțeleaptă: “Doamna, să vă spun eu: viața poate fi groaznică și dacă ești băiat, și dacă ești fată! Și tot așa poate fi frumoasă!”

Vineri

A fost cu ploaie, așa că a trebuit să lăsăm baloanele cu dorințe pe altă dată și să ne refugiem în clase… Copiii puțin obosiți după o săptămână intensă, plină de povești, mi-au spus ce le-a plăcut (tot) și ce nu (că a fost prea scurt și că trebuie să poarte mască). Robert mi-a propus să mă mut în sat ca să fiu profesoara lor. I-am zis că mi-ar plăcea, dar nu mă pot muta, așa că s-a mai gândit un pic și-a propus să vin, în schimb, în fiecare marți. Nu se știe de ce tocmai marți… Tiana m-a convins să-i dau un exemplar din Nesupusele, cu autograf. “Știți, doamna, eu când vreau ceva nu mă las!”. A plecat strângând cartea în brațe.
Povestea de final a fost cu căluți de apă și foc, cu dragonul din Viperești care se hrănea cu carne de om, dar care nu putea fi învins decât de o fată (și astfel și-au luat revanșa fetele din grup!). După tiktok-urile de final, i-am rugat, la sfârșit, să-mi pună și ei ce întrebări vor, iar Vlad m-a încuiat, întrebându-mă în ce an s-a născut Ion Creangă!

Am plecat tot cu ploaia, încheind astfel #CaravanaDeBasm de anul ăsta, iar pe drum am început deja să facem planuri pentru anul următor.

Caravana a fost o aventură care a durat, ca de obicei, prea puțin. Prea puțin pentru câte povești sunt de spus, pentru câtă nevoie au copiii de cineva care să-i asculte și încurajeze, pentru câte-n lună și-n stele sunt de vorbit, de dezbătut și de aflat. Despre noi, despre ceilalți, despre lume. Despre cât suntem de diferiți și de asemănători. Rămân poveștile copiilor, alături de care am trăit, vreme de câteva zile, într-o lume magică.