de Iulia Iordan

“Vara blestemată”, “Conțeștiul perfect”, “Micul fotbalist”, “Honey” sau “Tărtălacii” sunt doar câteva dintre poveștile pe care le-am ascultat de curând la Conțești. A fost nevoie doar de o săptămână ca să mă scufund în frumusețea aparte a unui loc pe care altminteri, fără exersarea privirii și a auzului, l-aș fi ignorat în goana mașinii. E frumos la Conțești când îi vezi și auzi pe copii vorbind despre cum ar pune ei lucrurile în mișcare, când le asculți poveștile despre prieteni și despre lucrurile care îi preocupă. E frumos când îi vezi făcând scheme cu bicicleta, alergând liberi și veseli spre pădure, apreciind calitățile colegilor sau desenându-și casele și grădinile. Dar nu e frumos la Conțești atunci când vezi cantitatea de gunoaie de pe Vedea, din pădure și chiar din curtea școlii. Copiii sunt cu adevărat preocupați de toate problemele din comunitate într-un fel matur și conștient: din povestea “Hoții” aflăm că există încă dreptate, dar că e cam strâmbă și este nevoie de mai multă implicare din partea poliției și a comunității ca să se poată bucura fiecare om de ea, din povestea “Alb versus negru”, aflăm că discriminarea etnică este dureroasă, din “Conțeștiul perfect” aflăm că serviciile veterinare sunt prea scumpe pentru mulți dintre săteni și acest lucru afectează într-un mod nedrept viețile și sănătatea animalelor.

În mod ironic, caravana noastră colorată s-a lovit zilnic de afișele electorale întâlnite pe drumul dus-întors prin Giurgiu și Teleorman ca de o oglindă spartă. Ce contrast teribil între vocile autentice ale copiilor și promisiunile deșarte ale unor adulți care nu transmit nici încredere, nici conținut! De ce nu le dăm lumea pe mână copiilor mai devreme? Am putea să ne găsim și noi, adulții, o nouă vocație: aceea de a le deveni asistenți în a îndrepta lucrurile strâmbe!