De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți continuă programul din această toamnă dedicat promovării lecturii cu o serie de evenimente pentru profesioniștii din bibliotecile județene autohtone. Astfel, în perioada 19-27 octombrie, De Basm organizează șase dezbateri la care vor lua parte reprezentanți ai bibliotecilor județene partenere, în cadrul proiectului „Noi facem povești”: Biblioteca „Dinicu Golescu” din Argeș, Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” din Dâmbovița, Biblioteca „I.A. Bassarabescu” din Giurgiu, Biblioteca „Christian Tell” din Gorj, Biblioteca „Panait Cerna” din Tulcea și Biblioteca „Antim Ivireanul” din Vâlcea.

Este vorba despre șase dialoguri ample transmise live pe pagina de Facebook a Asociației De Basm și pe paginile bibliotecilor partenere, în cadrul cărora vor fi aduse în discuție probleme la zi din viața bibliotecilor autohtone: situația achizițiilor și fondului de carte pentru copii, modalitățile prin care biblioteca poate deveni un loc atractiv pentru copii și tineri, prezența scriitorilor în biblioteci, proiecte de succes de promovare a literaturii pentru copii, modele de urmat, precum și investigarea unor posibile proiecte viitoare realizate în parteneriat.

La evenimente, alături de reprezentanții bibliotecilor județene, vor lua parte nume cunoscute ale literaturii române contemporane, alături de profesioniști din asociații românești și internaționale dedicate promovării lecturii.

Proiectul „Noi facem povești” așază în centrul evenimentelor scriitorii, creația scrisă, cărțile, copiii și bibliotecile, devenind astfel un loc unde vor fi promovați autori și opere, un catalizator pentru lectură și promovarea culturii scrise în rândurile copiilor la un nivel cât mai larg și, nu în ultimul rând, o ocazie pentru angajații din biblioteci de a se informa cu privire la cele mai actuale metode de atragere a publicului cititor. În egală măsură, evenimentul reprezintă și o excelentă ocazie pentru organizatori de a se informa „la firul ierbii” cu privire la cele mai noi și mai acute probleme din lumea bibliotecilor locale, dar și cu oportunitățile pe care aceste spații le oferă promovării culturii scrise.

„Noi facem povești” își dorește să scrie o poveste frumoasă în care, împreună, scriitori, copii și bibliotecari să contribuie la dezvoltarea literaturii române contemporane pentru copii, la un dialog al creatorilor cu publicul larg, mai ales cel din zone unde scriitorii și cărțile pentru copii nu ajung, la o mai bună înțelegere a acestui segment al literaturii.

 

PROGRAM:

19 octombrie, ora 11.00

Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca „Dinicu Golescu” din Argeș

Participă: Gabriela Rădulescu, reprezentanta bibliotecii, alături de scriitoarele Victoria Pătrașcu, Lavinia Braniște, Luminița Corneanu și Maria Dicieanu, reprezentanta Bibliotecii Publice din Amsterdam, secția de limba română

[LIVE pe paginile de Facebook #DeBasm & Biblioteca „Dinicu Golescu” Argeș]

 

19 octombrie, ora 17.00

Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca „Antim Ivireanul” din Vâlcea

Participă: Alina Nicola, din partea bibliotecii, alături de scriitoarele Iulia Iordan, Ioana Nicolaie, Luminița Corneanu și Roxana Nicolaescu, reprezentanta EDUCAB

[LIVE pe paginile de Facebook #DeBasm & Bblioteca „Antim Ivireanu” Vâlcea]

 

20 octombrie, ora 17.00

Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca „Ion Heliade Rădulescu” din Dâmbovița

Participă: Agnes Erich, directoarea bibliotecii, alături de scriitorii Adina Rosetti, Alex Moldovan, Jan Cornelius și Luminița Corneanu

[LIVE pe paginile de facebook #DeBasm & Bblioteca „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița]

 

21 octombrie, ora 13.00

Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca „Christian Tell” din Gorj

Participă: Sandu Maria Luiza, din partea bibliotecii, alături de scriitorii Florin Bican, Luminița Corneanu și Brandi Bates, fondatoarea Bibliotecii Copiilor „Din loc în loc”, Lupeni

[LIVE pe paginile de facebook #DeBasm & Bblioteca „Christian Tell” Gorj]

 

22 octombrie, ora 15.00

Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca „Panait Cerna” din Tulcea

Participă: Ioana Frunte Lată, din partea Bibliotecii, alături de scriitoarele Laura Grünberg, Sînziana Popescu, Luminița Corneanu și Pamela Chiricheu (Germania)

[LIVE pe paginile de facebook #DeBasm & Bblioteca „Panait Cerna” Tulcea]

 

27 octombrie, ora 11.00

Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca „I.A. Bassarabescu” din Giurgiu

Participă: Otilia Pătruț, din partea Bibliotecii, alături de scriitoarele Andreea Iatagan, Cristina Andone, Luminița Corneanu și de Claudia Șerbănuță (Fundația Noi Orizonturi)

[LIVE pe paginile de facebook #DeBasm & Bblioteca „I.A. Bassarabescu” Giurgiu]

 

* Proiectul „Noi facem povești” este realizat cu spirjinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.