Întâlnirile LittleLIT 2019
Între 14 și 22 octombrie se desfășoară în București LittleLIT – Întâlnirile De Basm care își propun să devină o platformă de conectare a profesioniștilor din zona literaturii pentru copii (scriitori, editori, profesori, promotori ai lecturii) din România și din alte țări europene, să ofere copiilor ocazia de a-i cunoaște nemijlocit pe cei care au scris cărțile lor preferate și, nu în ultimul rând, să deschidă un dialog cu școlile și să ofere cadrelor didactice instrumente de folosire a cărților pentru copii în cadrul procesului didactic (sa-i învețe cum sa folosească literatura pentru copii pentru a preda conținuturi din programa școlară).
LittleLIT va pune în centru evenimentelor cărțile și pe autorii acestora, devenind astfel un loc unde vor fi promovați autori și opere, o ocazie unică pentru tinerii creatori de literatură pentru copii de a se face cunoscuți.
Tema LittleLIT este „În Oglindă/Oglindiri”. Vrem să-i provocăm pe toți cei care vor participa la acest festival sa faca un efort de oglindire. Să ne descoperim în realitate și în fanteziile noastre. Oglinda va fi spațiul in care vom locui, timp de o săptămână, iar aventurile creative pe care le vom avea vor naște punți reale, dar și imaginare între toți participanții.
Ne vor ajuta să ne oglindim invitații LittleLIT – Întâlnirile De Basm, autori și promotori ai literaturii pentru copii și adolescenți din cinci țări, toți aflați în premieră în România – Andreas Jungwirth (Austria), Yvonne Hergane (Germania), Makis Tsitas (Grecia), Judit Berg (Ungaria) și Arina Stoenescu (Suedia) , precum și Alex Moldovan și Brandi Bates din România. Mai multe informații despre ei găsiți aici.
Cărțile și pieselor lor de teatru (peste 150 de titluri), proiectele lor ambițioase (Educația prin aventură sau spațiul Casa cu povești Harap Alb) îi recomandă ca pe unii dintre cei mai reprezentativi autori și promotori ai literaturii contemporane pentru copii. Îi puteți cunoaște în cadrul întâlnirilor și atelierelor pe care le vor susține în cadrul LittleLIT, unele dintre ele dedicate profesioniștilor din domeniu (scriitori, profesori, editori), altele deschise publicului larg, dar și în cadrul unor evenimente școlare.
Li se alătură scriitorii De Basm, deja bine-cunoscuții Carmen Tiderle, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Lavinia Braniște, Andreea Iatagan, Sînziana Popescu, Flavius Ardelean, Irina Mureșan, Victoria Pătrașcu și Adina Rosetti care vor susține ateliere, unele în tandem cu invitații străini; vor lansa noi titluri pe piața cărților pentru copii, vor participa și vor modera dezbaterile adresate comunității de profesioniști ai literaturii pentru copii.
O secțiune specială este dedicată copiilor aflați în situații de risc sau în zone defavorizate, pentru care scriitorii De Basm vor susține ateliere în comunități și în mediul școlar. Programul începe cu un atelier de lectură adresat copiilor cu dizabilități fizice sau neuro-cognitive, cu povești adaptate special pentru ei, folosind simțul tactil.
Ne va însoți pe tot parcursul chiar LittleLIT căruia i se mai zice și Literonț și Sclipărache, Șoricelul albastru sau marele ronțăitor de povești. Curios peste măsură, el preferă poveștile ilustrate și se dă în vânt după autori contemporani. Chițăie de bucurie când descoperă unul nou și nu se lasă până nu-i ronțăie cărțile până la cotor. Cel mai mult își dorește să-i împrietenească pe copii cu cărțile. Suferă când aude că adulții nu mai au timp să citească.
Evenimente nenumărate se vor desfășura în cele nouă zile: ateliere școlare, întâlniri pentru profesioniști, lansări de carte, întâlniri cu publicul, tatuaje, un șoricel albastru, programul complet LittleLIT – Întâlnirile De Basm este disponibil aici.
În plus, aceste activități vor fi acompaniate de o campanie jucăușă de promovare a lecturii numită Cărți tatuate. Provocarea noastră pentru copii este să conceapă un „tatuaj” cu acea carte din copilărie care i-a impresionat cel mai mult: schiţa unui personaj, un titlu de carte scris caligrafic, o mică pictură, un colaj, un citat. Orice reprezentare grafică, orice tehnică, pentru că ştim că nu există greșeli atunci când ne exprimăm iubirea sincer și din inimă. Regulamentul și toate informațiile necesare se găsesc aici. Toate tatuajele vor fi postate pe pagina De Basm și vor fi premiate!
Vă așteptăm să ne însoțiți pe parcursul celor nouă zile pline de evenimente la Târgul internațional de carte pentru copii Bookerini (Biblioteca Națională), Muzeul Național al Literaturii Române, Cărturești Carusel și Institutul Maghiar – Balassi. Promitem experiențe memorabile, ateliere jucăușe, schimburi de idei și experiențe și multe-multe întâlniri de basm!
Ne puteți urmări pe site De Basm, micro-site LittleLIT și pagina de Facebook De Basm. Vă invităm să intrați în dialog cu noi pe social media, folosind #noifacempovesti și #basmenuvorbe.
# # #
LittleLIT – Întâlnirile De Basm
Produs de De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți
Manageri de proiect: Adina Rosetti și Victoria Pătrașcu
Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
În parteneriat cu EUNIC România, Institutul Cultural Român, Târgul Internațional de carte pentru copii Bookerini, Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Maghiar din București – Balassi, Institutul Goethe, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Agenția Împreună, Asociația Cu Alte Cuvinte, Supereroi printre noi.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.