Acasa2022-09-16T15:10:31+03:00

Cine
Suntem Noi

De Basm – Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți este o organizație profesională înființată în anul 2018, care promovează literatura română contemporană pentru copii, susține creatorii și facilitează accesul copiilor din mediile defavorizate la cărți și povești. De Basm a crescut constant, atât ca număr de membri, cât și ca impact.

Datorită numeroaselor proiecte derulate, mai multe mii de copii și tineri au avut posibilitatea să se întâlnească cu scriitorii preferați și cu operele acestora în biblioteci, școli, muzee, cămine culturale sau la târguri de carte și festivaluri.

Scriitorii De Basm merg în fiecare an la copiii din sate și din comunități defavorizate cu ateliere creative și donații de carte în cadrul Caravanelor De Basm. Festivalul LittleLit, pe care asociația îl organizează, conectează literatura pentru copii din România la cea internațională. Iar resursele educaționale pe care scriitorii De Basm le creează sprijină elevii, profesorii și bibliotecarii.

Cu fiecare ocazie, De Basm demonstrează că literatura pentru copii nu reprezintă un gen minor, ci unul care poate sta cu mândrie în cadrul marii literaturi.

Proiecte
De Basm

Asociaţia de Basm creează resurse educaţionale pentru elevi, profesori şi bibliotecari, menite să îi apropie pe copii de lumea cărţilor şi să îi ajute să îşi scrie propriile poveşti.

 

Noutăți
De Basm

Go to Top