de Laura Grünberg

 

A fost o caravană DeBasm mai puțin obișnuită. Din motive de pandemie a fost condensată și trăită sub o permanenta teamă de COVID și grijă față de copiii înscriși la atelierele noastre.  Masca -sub toate formele ei- mult prea mare pentru fețele celor mici, pusă regulamentar sau în cele mai neașteptate poziții de către ei (bentiță pe cap, prinsă la picior, scăpată pe jos și pusă din nou, etc.) a fost,  într-un  mod cu totul aparte, ”mascota” atelierelor noastre din Viperești.  În pauzele dintre ateliere,  în curte se juca… leapșa de-a Covidul!

Dincolo însă de măști și simbolistica lor am avut ocazia la Viperești să ne jucăm în glumă și în serios în același timp cu niște copii plini de energie, dornici de dialog, iuți la minte și creativi.  Copiii ”mei” s-au luptat vitejește cu stereotipurile, au încercat să se pună în papucii altora și mi-au declarat că este mai ușor să te pui în pielea unui iepure decât a unui copil rom.  Au declarat că își doresc mașini- de preferat Lamborghini, bani dar și să scape de virusul ăsta. Câțiva nu au ajuns niciodată la București sau la mare. Yanis, Mădălin, Ioana, Teo și toți ceilalți au lansat invitații tentante către copiii din lume, chiar și către extratereștri,  să vină la Viperești pentru că e liniște, sunt oameni buni și iepuri sau câini foarte frumoși. Își doresc un teren de fotbal, un spital și un primar care să mai facă ceva și pentru Viperești nu doar pentru satul Tronari unde locuiește el. Nu au resentimente față de colegii și prietenii lor romi dar aud de la părinți tot felul de lucruri trăsnite, deseori negative, despre aceștia.

În final am realizat împreună o ”Declarație a drepturilor copiilor din Viperești” care cuprinde, printre altele, dreptul de a visa, dreptul la greșeală, la fericire sau la joacă. Dreptul de a merge singur la magazin sau de a bea Cola par să fie foarte importante pentru ei. În schimb, surprinzător, dreptul la integritate fizică nu l-au înțeles din prima.  Pentru majoritatea ”copiii nu trebuie să fie bătuți” reprezintă mai curând  o dorință și nu un drept!

Am plecat din Viperești fără să primesc rețeta de prăjitură cu Coca Cola sau Pepsi promisă de Ioana. Iată  cel puțin un motiv pentru care trebuie să revin acolo.