În cadrul evenimentelor prilejuite de proiectul LittleLIT pe scenă – Poveștile se dau în spectacol, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Asociația De Basm lansează, începând cu data de 10 iulie 2023, concursul național de scriere creativă Șase păpuși în căutarea unei povești, în parteneriat cu Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin din Timișoara, editura Arthur și Librăriile Cărturești.

Așa cum dramaturgul Luigi Pirandello avea șase personaje în căutarea unui autor, tot așa păpuși și marionete uitate, care au jucat cândva în spectacolele Teatrului Merlin din Timișoara, vin în fața copiilor în speranța că aceștia le vor scrie o (nouă) poveste și le vor da o nouă viață. Una care să fie mai bună, poate mai luminoasă, dar – de ce nu – poate și mai aventuroasă, comică sau tragică.

Provocarea pe care o lansăm copiilor între 8 şi 12 ani este să scrie o poveste în limba română pentru una dintre cele șase păpuși ale Teatrului Merlin, pornind de la fotografia și istoria ei. 

Povestea, în format electronic, nu mai mare de 500 de cuvinte (aproximativ o pagină Word), va fi trimisă la adresa concurs.debasm@gmail.com. Povestea va respecta următoarele caracteristici:

  • Va fi scrisă în Word, Times New Roman, corp 12, spaţiat la 1 rând.
  • Documentul Word trebuie denumit cu numele participantului_titlul textului
  • Poveștile pot fi scrise în proză sau în versuri sau sub formă de bandă desenată, nu există o limitare în acest sens.

Așteptăm așadar poveștile voastre până la data de 20 septembrie 2023, ora 17.00,  iar cele mai reușite dintre ele vor fi premiate cu cărți. Cele mai frumoase și mai interesante cărți pentru copii și adolescenți vor ajunge la cei care iubesc teatrul și poveștile.

Regulamentul concursului poate fi consultat AICI. Succes tuturor!

PĂPUȘILE TEATRULUI MERLIN

VRĂJITORUL JAFFAR

Cine nu-l cunoaște pe Jaffar, personajul negativ din povestea lui Aladdin?! În calitate de vizir regal al orașului Agrabah, a fost prezentat drept cel mai de încredere și loial consilier al sultanului. Dar, pe ascuns, Jaffar îl disprețuia pe sultan și își dorea să-i ia locul. Mult efort a depus pentru a-i fura lui Aladin lampa fermecată care ascundea un duh atotputernic.

Obraznic, ticălos și viclean, Jaffar este unul dintre cei mai renumiți răufăcători din poveștile pentru copii. Dar păpușa lui Jaffar, mânuită de actrița Diana Boboc, și-a dezvăluit cu timpul și o altă poveste. Tot mânuind-o și privindu-i chipul și expresiile, actrița s-a gândit că poate personajul ăsta avea motive pentru care să fie rău, poate că nu-și spusese întreaga poveste. Voi ce credeți? Așteptăm alte povești despre Jaffar.

VEVERIȚA

Uneori, păpușile care nu au rolul principal sunt uitate. Așa a fost și cazul Veveriței, personajul vesel și jucăuș din spectacolul “Peticică și Omul de zăpadă”.

A fost primul rol și prima păpușă mânuită de actrița Octavia Petrișor și, deși nu avea un rol memorabil, a adus multă bucurie, atât celei care a mânuit-o, cât și copiilor care se amuzau când o vedeau pe scenă. Acum Veverița este uitată. Dar speră ca imaginația copiilor să o aducă într-o nouă poveste. Cine știe, poate va primi un rol principal de această dată.

GĂINA NEAGRĂ

Am ales acest personaj, Găina neagră, pentru că ea este un personaj de fundal, abia dacă ai observa-o. Deși e un personaj episodic, spectacolele de teatru au întotdeauna nevoie de astfel de personaje neînsemnate.

În povestea teatrului Merlin, “Giovannino fără frică”, ea trebuie să facă ce știe mai bine, adică să facă ouă pentru a satisface pofta grozavă de mâncare a Căpcăunului de care se tem toți sătenii și cu care trebuie să se înfrunte Giovannino, eroul poveștii.

Dragi copii, să nu credeți cumva că o găină neagră nu poate fi importantă într-o poveste, doar că trebuie să o puneți la treabă.  Nu o să vă vină să credeți ce poate face! Ea poate ajuta, îndruma, salva pe oricine, chiar și pe… Ia, spuneți voi!

MIREASA

Este tot un personaj din piesa “Giovannino fără frică”. Este frumoasă, este grațioasă, este splendidă. Ea este dată ca răsplată lui Giovannino, care i-a salvat de căpcăun pe sătenii din Povârnici. Giovannino testează, cu ajutorul unei oglinzi, fetele care îi sunt prezentate și doresc să-i fie alături până la adânci bătrâneți, în castelul Căpcăunului.

Dar oare nu se ascunde ceva mai mult dincolo de chipul ăsta frumos? Oare Mireasa știe să facă și altceva decât să fie mireasa lui Giovannino? Doar voi puteți să îi schimbați destinul, scriind o nouă poveste despre ea.

CLOVNUL DODO

Clovnul Dodo, care este o marionetă primită în dar de Laurențiu Pleșa, directorul Teatrului „Merlin”, are un destin aparte. Deși face parte din familia „Păpușilor Merlin”, nu a jucat în niciun spectacol. Fire i s-au pus lui Dodo în atelierul regizoarei și artistei păpușărese Adela Moldovan și mamă i-a fost actrița Mădălina Ghițescu Petre. Deși a fost iubit nespus, atât de mama lui, cât și de copiii cu care s-a întâmplat să se întâlnească, Dodo nu a urcat pe scenă și încă nimeni nu i-a scris povestea. Ce zici, ai curajul să i-o scrii tu?

CĂȚELUL FĂRĂ NUME

Acest cățel nu ar fi trebuit să participe la acest concurs. A fost un personaj secundar în spectacolul ”Fata moșului și fata babei”. Prietenii de la Teatrul Merlin nu au băgat de seamă când cățelul s-a strecurat în e-mailul care pleca spre Asociația De Basm. A ajuns la noi fără zgardă și fără nume. Pur și simplu rătăcit. Cum credem că nimic nu este întâmplător, am refuzat să îl alungăm. Sigur se va găsi cineva care să-i dea un nume și să-i scrie o poveste.